CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate.  – Din fr. carie, lat. caries.[1]

 

Caria dentară este o boală contagioasă cronică cauzată de o interacțiune completă a microorganismului oral în placa dentară, dietă și o gamă largă de factori, de la cei sociali și de mediu, până la răspunsuri genetice și biochimice/imunologice ale pacientului.

În ultimele decenii, incidența bolilor microbiene s-a amplificat semnificativ și, referindu-ne la una dintre problemele cavității orale, microorganismele sunt agentul responsabil de cauzarea cariilor dentare. Multe bacterii anaerobe facultativ și obligatoriu domină comunitatea microbiană a cariei, dar, cel mai important agent etiologic este Streptococcus mutans.

Cariile dentare se dezvoltă atunci când o suprafață vulnerabilă a dintelui este colonizată cu microbi cariogeni, potențați de o sursă alimentară bogată în zaharoză sau zahăr rafinat. Fermentarea carbohidraților duce la producerea de acid lactic prin acțiunea bacteriilor care topesc structura cristalină de hidroxiapatită a dintelui, rezultând măcinarea suprafeței dentare.

 

HABITAT

            Suprafețele țesuturilor dure (smalț și rădăcină dentară) și moi (mucoase) oferă o varietate de microhabitate cu parametri structurali și de mediu diferiți; în special, suprafața smalțului (care nu se reînnoiește) permite acumularea unui biofilm ce oferă un habitat propice pentru o gamă largă de genuri și specii bacteriene.

MICROORGANISME ASOCIATE CARIEI DENTARE

Streptococcus mutans și Streptococcus sobrinus sunt agenții principali ai cariilor de smalț. Lactobacillus și Actinomyces sunt, de asemenea, asociate cu cariile. Actinomyces odontolyticus colonizează flora cavității orale a sugarilor, înainte de erupția dentară. Unele leziuni carioase radiculare sunt dominate de Actinomyces naeslundii, A. israelii și A. gerencseriae. Celelalte specii semnificative implicate în carii includ Streptococcus mitis, Bifidobacterium și Actinomyces - un grup de microorganisme acidurice izolate. Și bacteriile care scad pH-ul plăcii, precum Veillonella și Actinomyces sunt asociate cariei dentare.

Este general acceptat faptul că specificitatea fenotipică a tulpinilor speciilor bacteriene poate varia. Modificările fenotipurilor din placa bacteriană ar putea influența selecția și supraviețuirea bacteriilor, dar și activitățile generale ale comunității din placă. În plus față de generarea diversității prin modificări ale ADN-ului lor genomic, tulpinile speciilor de bacterii orale care colonizează cavitatea bucală pot fi influențate de „înlocuirea prin clonare”, în care clonele noi înlocuiesc clonele existente într-un habitat și contribuie la diversitatea tulpinilor.

ADAPTAREA BACTERIILOR BUCALE LA CONDIȚIILE DE MEDIU

            Adaptarea fenotipică și mecanismele de răspuns la stres depind de toleranța unui anumit nivel al pH-ului, ,,înfometarea”, prezența sau absența oxigenului, fluorura și exprimarea ureazei - condiții ce pot fi considerate suport pentru supraviețuirea bacteriilor într-un habitat.

            Placa dentară este o comunitate de biofilm cu mai multe fațete în care populațiile bacteriene există ca micro-colonii separate în medii diverse din punct de vedere fiziologic. Celulele biofilmului prezintă caracteristici diferite față de aceleași celule care cresc în cultură suspendată.


FACTORII ETIOLOGICI AI CARIEI DENTARE

În carii pot exista diferite microorganisme în comunități uni- sau poli-microbiene, adică:

• Coci Gram-pozitivi: - Streptococcus mutans, S. mitis, S. salivarus, S. sanguis, S. intermedius, S. vestibularis, Staphylococcus aureus, Atopobium spp, Peptostreptococcus spp, Enterococcus fecalis;

• Bastoane Gram-pozitive: - Actinomyces odontolyticus, A. naeslundii, A. viscosus, A. israelii, Lactobacillus fermentum, L. acidophillus, Bifiodobacterium dentium, Propionibacterium spp.;

• Coci Gram-negativi: - Veillonella parvula, Nesseria spp.;

• Bastoane Gram-negative: - Bacteriodes denticola, B. melaninogenicus, Fusobacterium necrophorum, F. mortiferum, Escherishia coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter aerogens, Citrobacter freundi, Pseudomonas fluorescence, Haemophilus spp, Prevoppptotrichia;

• Fungi: - Candida albicans, C. tropicalis, C. glabrata.

Streptococcus mutans

Streptococii mutans sunt cei mai importanți agenți patogeni cariogeni în carii dentare. Sunt acidogeni, producând acizi cu lanț scurt care dizolvă țesuturile dure ale dinților. Trei izoenzime ale glucoziltransferazelor catalizează și metabolizează zaharoza pentru a sintetiza polizaharide extracelulare insolubile, crescând astfel aderența lor la suprafața dentară și facilitând formarea biofilmului. Cei mai semnificativi streptococi mutans izolați din probele de carii dentare sunt S. mutans și S. sobrinus. Streptococul mutans este mai cariogen decât Streptococul sobrinus din cauza proteinelor specifice suprafeței celulare, care ajută la atașarea sa primară la dinte, astfel de proteine ​​fiind deficitare în S. sobrinus.

Numărul de zaharuri și glicozide, precum glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, galactoza, manoza, celobioza, glucozidele, trehaloza, maltoza și grupul de alcooli de zahăr sunt metabolizate prin acțiunea bacteriană a S. mutans - acesta sintetizează glicogenul intracelular asemănător polizaharidelor în prezența glucozei extracelulare și a zaharozei. Un factor important în colonizarea și stabilirea S. mutans în biofilmul dentar sunt mutacinele (bacteriocinele) produse de acesta.

IMPORTANȚA SALIVEI

            Saliva apoasă este mai eficientă decât saliva vâscoasă în efectul de curățare a carbohidraților, având astfel rolul de protecție fizică.

Protecția chimică conține calciu, fosfat, fluor, tampoane, bicarbonat, fosfat și proteine ​​mici care neutralizează acizii după ingestia de carbohidrați fermentabili. Substanțele antibacteriene din salivă acționează împotriva bacteriilor (după cum spune însuși numele). Dacă producția de salivă este redusă din cauza bolii, a medicamentelor sau a radioterapiei, dinții sunt expuși riscului crescut de carie.


TEORII DESPRE ETIOLOGIA CARIEI DENTARE

           Au fost specificate diferite teorii pentru cauza cariilor dentare, după cum ar fi:

Teoria chimică

            Este adesea cunoscută sub numele de ,,teoria acidului”. Această teorie propune că putrefacția proteinelor duce la producerea de formare a acidului în cavitatea bucală, producând amoniac și, ulterior, se oxidează la acid azotic, care distruge dinții.

Teoria parazitară

            Această teorie este cunoscută și sub denumirea de ,,teorie septică” și sugerează că descompunerea smalțului și a dentinei sunt cauzate de microorganisme filamentoase (denticule) în cuticula smalțului și în leziunile carioase, ducând la apariția carii dentare.

Teoria chimico-parazitară

            În această teorie, W. D, Miller consideră carbohidrații fermentabili ca putând fi degradați pentru a forma acizi prin metabolismul și secreția de enzime a diferiților microbi prezenți în cavitatea bucală. Acești acizi demineralizează smalțul, iar smalțul dezintegrat este ulterior îndepărtat mecanic prin forța de masticație.

Teoria proteolitică

             Gottlieb, în 1947 a provocat intrarea microbilor în căile organice ale smalțului și, astfel, declanșarea cariei prin acțiune proteolitică. Ulterior, sărurile anorganice sunt dizolvate de bacteriile acidogene.

Teoria chelației proteolizei

             Această teorie dezvăluie cum caria dentară timpurie este inițiază de la o acțiune proteolitică bacteriană și enzimatică asupra materiei organice a smalțului, fără o demineralizare preliminară. Aceasta determină emanciparea mai multor agenți de complexare precum aminoacizi, polifosfați și acizi organici care dizolvă hidroxiapatita cristalină.

 

CONCLUZII

Cariile dentare sunt o patologie comună și costisitoare, care poate afecta foarte mult sănătatea și calitatea vieții. Astfel, se evidențiază rolul semnificativ al Streptococcus și Lactobacillus care sunt acidogeni și acidurici în dezvoltarea cariilor. Alți streptococi, enterococi, actinomicete sunt de asemenea agenți etiologici importanți ai cariilor dentare. Consumul de carbohidrați ușor fermentabili care stimulează creșterea microbilor orali este principala cauză a cariilor dentare.

Rezistența bacteriană crescută la antibiotice utilizate în prezent în stomatologie are o mare importanță pentru prevenirea creșterii, aderării și colonizării bacteriilor orale. Așadar, este extrem de importantă creșterea cunoștințelor față de mecanismele acestora, concentrându-se pe prevenție; abordările terapeutice corecte implică de obicei scăderea înmulțirii S. mutans. Accesul și utilizarea eficientă a îngrijirii dentare obișnuite, atât preventive, cât și de restaurare, inclusiv utilizarea optimă a etanșanților, ar trebui să fie asigurate pentru a face față unei crize de sănătate publică dentară. Modelul de rezistență la antibiotice a bacteriilor izolate trebuie monitorizat în mod regulat, la intervale diferite de timp.

 

           

 

Bibliografie:

Odontologie și parodontologie, V. Severineanu, Editura Medicală, București, cap.V: Patologia odontală. Caria dentară;

Morfopatologie stomatologica, Gr. Pambuccian, Editura Medicală, București, p.161-168: Caria dentară;

Webografie:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK8259/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11699974/

https://www.omicsonline.org/open-access/dental-caries-a-microbiological-approach-2476-213X-1000118.php?aid=87864

http://uknow.uky.edu/research/uk-study-identifies-potential-target-bacteria-behind-tooth-decay