Microbiologia cariei dentare
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică
a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. –
Din fr. carie, lat. caries.[1]
Caria
dentară este o boală contagioasă cronică cauzată de o interacțiune completă a
microorganismului oral în placa dentară, dietă și o gamă largă de factori, de
la cei sociali și de mediu, până la răspunsuri genetice și biochimice/imunologice
ale pacientului.
În
ultimele decenii, incidența bolilor microbiene s-a amplificat semnificativ și,
referindu-ne la una dintre problemele cavității orale, microorganismele sunt agentul
responsabil de cauzarea cariilor dentare. Multe bacterii anaerobe facultativ și
obligatoriu domină comunitatea microbiană a cariei, dar, cel mai important
agent etiologic este Streptococcus mutans.
Cariile
dentare se dezvoltă atunci când o suprafață vulnerabilă a dintelui este
colonizată cu microbi cariogeni, potențați de o sursă alimentară bogată în
zaharoză sau zahăr rafinat. Fermentarea carbohidraților duce la producerea de
acid lactic prin acțiunea bacteriilor care topesc structura cristalină de
hidroxiapatită a dintelui, rezultând măcinarea suprafeței dentare.
HABITAT
Suprafețele țesuturilor dure (smalț
și rădăcină dentară) și moi (mucoase) oferă o varietate de microhabitate cu
parametri structurali și de mediu diferiți; în special, suprafața smalțului (care
nu se reînnoiește) permite acumularea unui biofilm ce oferă un habitat propice pentru
o gamă largă de genuri și specii bacteriene.
MICROORGANISME
ASOCIATE CARIEI DENTARE
Streptococcus
mutans și Streptococcus
sobrinus sunt agenții principali ai cariilor de smalț. Lactobacillus
și Actinomyces sunt, de asemenea, asociate cu cariile. Actinomyces
odontolyticus colonizează flora cavității orale a sugarilor, înainte de erupția
dentară. Unele leziuni carioase radiculare sunt dominate de Actinomyces
naeslundii, A. israelii și A. gerencseriae. Celelalte specii semnificative
implicate în carii includ Streptococcus mitis, Bifidobacterium și Actinomyces -
un grup de microorganisme acidurice izolate. Și bacteriile care scad pH-ul
plăcii, precum Veillonella și Actinomyces sunt asociate cariei dentare.
Este
general acceptat faptul că specificitatea fenotipică a tulpinilor speciilor
bacteriene poate varia. Modificările fenotipurilor din placa bacteriană ar
putea influența selecția și supraviețuirea bacteriilor, dar și activitățile
generale ale comunității din placă. În plus față de generarea diversității prin
modificări ale ADN-ului lor genomic, tulpinile speciilor de bacterii orale care
colonizează cavitatea bucală pot fi influențate de „înlocuirea prin clonare”,
în care clonele noi înlocuiesc clonele existente într-un habitat și contribuie
la diversitatea tulpinilor.
ADAPTAREA
BACTERIILOR BUCALE LA CONDIȚIILE DE MEDIU
Adaptarea fenotipică și mecanismele
de răspuns la stres depind de toleranța unui anumit nivel al pH-ului, ,,înfometarea”,
prezența sau absența oxigenului, fluorura și exprimarea ureazei - condiții ce
pot fi considerate suport pentru supraviețuirea bacteriilor într-un habitat.
Placa dentară este o comunitate de
biofilm cu mai multe fațete în care populațiile bacteriene există ca
micro-colonii separate în medii diverse din punct de vedere fiziologic.
Celulele biofilmului prezintă caracteristici diferite față de aceleași celule
care cresc în cultură suspendată.
FACTORII
ETIOLOGICI AI CARIEI DENTARE
În
carii pot exista diferite microorganisme în comunități uni- sau poli-microbiene,
adică:
• Coci
Gram-pozitivi: - Streptococcus mutans, S. mitis, S. salivarus, S. sanguis,
S. intermedius, S. vestibularis, Staphylococcus aureus, Atopobium spp,
Peptostreptococcus spp, Enterococcus fecalis;
• Bastoane
Gram-pozitive: - Actinomyces odontolyticus, A. naeslundii, A. viscosus, A.
israelii, Lactobacillus fermentum, L. acidophillus, Bifiodobacterium dentium,
Propionibacterium spp.;
• Coci Gram-negativi:
- Veillonella parvula, Nesseria spp.;
• Bastoane
Gram-negative: - Bacteriodes denticola, B. melaninogenicus, Fusobacterium
necrophorum, F. mortiferum, Escherishia coli, Klebsiella pneumoniae,
Enterobacter aerogens, Citrobacter freundi, Pseudomonas fluorescence,
Haemophilus spp, Prevoppptotrichia;
• Fungi:
- Candida albicans, C. tropicalis, C. glabrata.
Streptococcus
mutans
Streptococii
mutans sunt cei mai importanți agenți patogeni cariogeni în carii dentare. Sunt
acidogeni, producând acizi cu lanț scurt care dizolvă țesuturile dure ale
dinților. Trei izoenzime ale glucoziltransferazelor catalizează și
metabolizează zaharoza pentru a sintetiza polizaharide extracelulare
insolubile, crescând astfel aderența lor la suprafața dentară și facilitând
formarea biofilmului. Cei mai semnificativi streptococi mutans izolați din
probele de carii dentare sunt S. mutans și S. sobrinus. Streptococul mutans
este mai cariogen decât Streptococul sobrinus din cauza proteinelor
specifice suprafeței celulare, care ajută la atașarea sa primară la dinte,
astfel de proteine fiind deficitare în S. sobrinus.
Numărul
de zaharuri și glicozide, precum glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza,
galactoza, manoza, celobioza, glucozidele, trehaloza, maltoza și grupul de
alcooli de zahăr sunt metabolizate prin acțiunea bacteriană a S. mutans - acesta
sintetizează glicogenul intracelular asemănător polizaharidelor în prezența
glucozei extracelulare și a zaharozei. Un factor important în colonizarea și
stabilirea S. mutans în biofilmul dentar sunt mutacinele (bacteriocinele)
produse de acesta.
IMPORTANȚA
SALIVEI
Saliva apoasă este mai eficientă
decât saliva vâscoasă în efectul de curățare a carbohidraților, având astfel
rolul de protecție fizică.
Protecția
chimică conține
calciu, fosfat, fluor, tampoane, bicarbonat, fosfat și proteine mici care neutralizează
acizii după ingestia de carbohidrați fermentabili. Substanțele
antibacteriene din salivă acționează împotriva bacteriilor (după cum spune
însuși numele). Dacă producția de salivă este redusă din cauza bolii, a
medicamentelor sau a radioterapiei, dinții sunt expuși riscului crescut de
carie.
TEORII
DESPRE ETIOLOGIA CARIEI DENTARE
Au fost
specificate diferite teorii pentru cauza cariilor dentare, după cum ar fi:
Teoria
chimică
Este
adesea cunoscută sub numele de ,,teoria acidului”. Această teorie propune că
putrefacția proteinelor duce la producerea de formare a acidului în cavitatea
bucală, producând amoniac și, ulterior, se oxidează la acid azotic, care
distruge dinții.
Teoria
parazitară
Această
teorie este cunoscută și sub denumirea de ,,teorie septică” și sugerează că
descompunerea smalțului și a dentinei sunt cauzate de microorganisme
filamentoase (denticule) în cuticula smalțului și în leziunile carioase, ducând
la apariția carii dentare.
Teoria
chimico-parazitară
În această
teorie, W. D, Miller consideră carbohidrații fermentabili ca putând fi
degradați pentru a forma acizi prin metabolismul și secreția de enzime a
diferiților microbi prezenți în cavitatea bucală. Acești acizi demineralizează
smalțul, iar smalțul dezintegrat este ulterior îndepărtat mecanic prin forța de
masticație.
Teoria
proteolitică
Gottlieb,
în 1947 a provocat intrarea microbilor în căile organice ale smalțului și, astfel,
declanșarea cariei prin acțiune proteolitică. Ulterior, sărurile anorganice
sunt dizolvate de bacteriile acidogene.
Teoria
chelației proteolizei
Această
teorie dezvăluie cum caria dentară timpurie este inițiază de la o acțiune
proteolitică bacteriană și enzimatică asupra materiei organice a smalțului,
fără o demineralizare preliminară. Aceasta determină emanciparea mai multor
agenți de complexare precum aminoacizi, polifosfați și acizi organici care dizolvă
hidroxiapatita cristalină.
CONCLUZII
Cariile
dentare sunt o patologie comună și costisitoare, care poate afecta foarte mult
sănătatea și calitatea vieții. Astfel, se evidențiază rolul semnificativ al
Streptococcus și Lactobacillus care sunt acidogeni și acidurici în
dezvoltarea cariilor. Alți streptococi, enterococi, actinomicete sunt de
asemenea agenți etiologici importanți ai cariilor dentare. Consumul de carbohidrați
ușor fermentabili care stimulează creșterea microbilor orali este
principala cauză a cariilor dentare.
Rezistența
bacteriană crescută la antibiotice utilizate în prezent în stomatologie are o
mare importanță pentru prevenirea creșterii, aderării și colonizării
bacteriilor orale. Așadar, este extrem de importantă creșterea cunoștințelor
față de mecanismele acestora, concentrându-se pe prevenție; abordările
terapeutice corecte implică de obicei scăderea înmulțirii S. mutans. Accesul și
utilizarea eficientă a îngrijirii dentare obișnuite, atât preventive, cât și de
restaurare, inclusiv utilizarea optimă a etanșanților, ar trebui să fie
asigurate pentru a face față unei crize de sănătate publică dentară. Modelul de
rezistență la antibiotice a bacteriilor izolate trebuie monitorizat în mod
regulat, la intervale diferite de timp.
Bibliografie:
Odontologie
și parodontologie,
V. Severineanu, Editura Medicală, București, cap.V: Patologia odontală. Caria
dentară;
Morfopatologie
stomatologica, Gr.
Pambuccian, Editura Medicală, București, p.161-168: Caria dentară;
Webografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK8259/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11699974/
http://uknow.uky.edu/research/uk-study-identifies-potential-target-bacteria-behind-tooth-decay